Author Archive

Andreea-Otilia Şuiu

Andreea a ales o modalitate foarte originală de a răspunde concursului nostru. A realizat un blog al Terrei, de unde planeta încerca să ne “trimită” mesaje cu fiecare post. Acest blog se numește Jurnalul Terrei.

Daniel Zoran Marincov

Materialul trimis de Daniel poate fin downloadat de aici.

Gabriela Prunariu

Materialul trimis de Gabriela poate fi downloadat de aici.

Lucia Purcaru

Lucia ne-a trimis o poză ca răspuns la întrebarea pusă de noi. Poza poate fi vizualizată aici.

Ionela Mates

Articolul Ionelei poate fi vizualizat aici.

Mara Alexandru-Robert

Mesaj catre omenire

Bună! Mă numesc Pământ! Probabil ai auzit de mine. Am mai multe nume: Pământ, Terra, mama natură, planetă, corp ceresc. În Univers, sunt doar un corp ceresc între milioane altele; în Sistemul Solar sunt o planetă, însa pentru tine sunt “casă”. De 4500 de milioane de ani, atunci când am zărit pentru prima dată Universul, formată doar din “praf de stele”, m-am simţit privilegiată. Mi-am promis că o să supravieţuiesc şi o să îmbogăţesc tainele infinitului. Drumul până în prezent a fost unul greu, dificil; am avut parte atât de evenimente fericite, cât şi de numeroase dezastre şi calamităţi. Am supravieţuit Epocii de gheaţă, impactului cu asteroizi şi comete, ştiind că eforturile mele vor fi răsplătite

Continuarea articolului o puteți găsi aici.

Szabo Tamas

Szabo Tamas ne-a trimis un filmuleț ca răspuns la întrebarea noatră. Îl puteți urmări aici.

Mihai Zota

Acasa…
Tremur…
Tremur la gandul ca cei mai frumosi, cei mai iubiti si mai privilegiati dintre copiii mei s-au transformat in monstri.
Au rupt in bucati tot ce le-am oferit, au incalcat orice lege, s-au animalizat. De fapt, nici un animal n-ar putea face ceea ce au facut ei. Nici o fiinta care inca mai pastreaza in ADN legatura cu Originea nu poate face in mod voit ce au facut ei. Au calcat cu buldozerele moralitatea, si-au exploatat si omorat fratii si parintii doar pentru a avea in plus niste foi de hartie facute chiar din miliardele de copaci pe care le-au defrisat, ignorand faptul ca smulg de pe mine hrana ce i-a tinut in viata milioane de ani.

Continuarea articolului o puteți citi aici.

Vasilescu Ana Maria

Azi eu sunt Pamantul

Indiferenta voastra ma distruge in fiecare zi. Eu v-am pus la dispozitie toate resursele mele, am crezut ca daca vi le ofer cu drag, o sa aveti grija de ele. Eu v-am oferit casa, v-am oferit si masa si apa si aer. Tot ce vroiati, aveati. Acum sunt slabita, sunt epuizata. Si toate astea din cauza voastra. Da, ai inteles bine, din cauza voastra. Multe animale au disparut, am zis ca evolutia a facut ca ele sa dispara, macar de cele care au ramas vreau sa aveti grija. Apa, aerul, solul este poluat. Stiti bine ca nu era asa. E timpul ca si voi sa faceti ceva ca sa indreptati lucrurile.

Continuarea articolului puteți citi aici.

Marius Bârsan

Pământ sunt şi Pământ am fost „dintotdeauna”. Dar – oare – voi rămâne Pământ şi de acum înainte?

În urmă cu 4 milioane de ani ai apărut tu, omule. La început ai fost „timid” şi deloc invaziv pentru mine. Apoi te-ai dezvoltat, tot mai mult şi mai mult, şi – fără a ţine seama de mine, crezând că am resurse inepuizabile – mi-ai stors energia şi m-ai ostenit ca pe un sclav.

Iniţial îmi era bine. Aveam ape curate, păduri suficiente, strat protector de ozon… Ai aruncat şi continui să arunci materiale plastice în râurile şi în oceanele mele, ai început să produci mai mult decât ai nevoie, mi-ai tăiat pădurile şi – astfel – am ajuns la limită. Nu mai am forţa de a reduce furtunile, nu mai am puterea de a opri uraganele.

Continuarea articolului o puteți citi aici.